Papa Francisc: imperative şi dificultăți; noile orientări ale Bisericii Catolice.

Analiza imperativelor, provocărilor şi dificultăților cărora Papa Francisc va trebui să le găsească răspuns în dubla sa misiune de Șef al Statului Cetății Vaticanului şi totodată al Bisericii Catolice a provocat numeroase comentarii și controverse în toate registrele, verdicte pasionate și o largă paletă de preziceri. După doi ani de la așezarea în Scaunul petrin, perspectiva şi acțiunea pontificale apar bine conturate şi confirmă evaluarea de ansamblu pe care Navarro Valls, fostul purtător de cuvânt și director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun din vremea Papei Ioan Paul al II-lea, a schițat-o în 2013. Excelentul vaticanist afirma că Biserica poate fi comparată cu o „întreprindere care lucrează cu o materie primă” reprezentată de spiritualitate: „activul” acesteia e format de credința şi chiar de sfințenia membrilor săi, în timp ce „pasivul” se referă la slăbiciunile acestora.

Într-adevăr, în efortul său de modernizare și eficientizare a Statului și Bisericii, noul Suveran Pontif nu s-a bazat pe considerente politice, după modelul laic, ci s-a angajat în armonizarea unei sume de coordonate preponderent spirituale privind Biserica Rome, ale căror imponderabile sunt însă de natură să complice demersul pontifical.

Navarro Valls vorbea de necesitatea măririi „activelor spirituale”, susținută de „ridicarea temperaturii spirituale” a celor 1,2 miliarde de credincioși catolici de pe planetă. Într-adevăr, intensificarea credinței s-a profilat de la bun început ca o prioritate strategică, iar predecesorul Papei Francisc a știut ce făcea când a inaugurat Anul Credinței, în octombrie 2012, lăsându-l mai apoi pe noul Pontif să îl închidă în cheia personalității proprii, plină de căldură și empatie. O asemenea provocare implică o intensă și totodată extinsă activitate pastorală, unită cu o profundă spiritualitate – trăsături care îl caracterizează în fapt pe Papa Francisc, animându-l în demersurile sale.

Cel de al doilea obiectiv al noii strategii pontificale, în strânsă legătură cu primul, este constituit de promovarea valorilor spirituale. Și de această dată trebuie subliniat că de fapt nu e vorba de o țintă tocmai nouă, întrucât a fost deja indicată de Papa Benedict al XVI-lea, care cerea deschiderea „pieței ideilor” către valorile spirituale. Papa emerit deplângea „creșterea puterii omului”, pe de o parte, iar pe de alta „stagnarea capacităților morale” ale acestuia – un dezechilibru care se impune compensat cu urgență, pentru binele întregii planete. Banalizarea „răului”, manifestată sub diferite forme, de la sărăcie și corupția endemică, la extremisme și actele teroriste, degenerează în acea ”dictatură a relativismului”, permanent denunțată de Benedict al XVI-lea. Papa Francisc este așadar chemat să îi smulgă pe credincioși din „mercantilismul moral”, să îi atragă cu argumentele Bisericii în jocul liber al concurenței ideilor generoase și al valorilor morale.

Al treilea obiectiv al strategiei actualului pontificat pare să fie dictat de geografie. Privind în trecut, în primul mileniu Biserica Universală s-a concentrat pe creștinarea continentului european, iar în cursul celui de al doilea mileniu catolicismul a fost extins spre Americi. Mileniul trei va fi dedicat, conform analiștilor, catolicizării Asiei şi Africii – continente spre care Biserica nu a mai putut înainta în secolele al V-lea și al VI-lea, așa cum își propusese, din pricina dificultăților interne iscate de „marile erezii”. Pe aceste două continente, precum și în Americi (mai moderat) se poate constata în prezent o reală „trezire” a sentimentului religios, în vreme ce în Europa pare că se instaurează tendința secularizării societății, pe care Ratzinger s-a străduit din răsputeri să o combată.

Noua orientare a Bisericii Romei către continentele îndepărtate este reflectată de atenția acordată acestora de Sf. Ioan Paul al II-lea și chiar de Benedict al XVI-lea, care au vizitat Africa de 15 ori, iar primul a fost de 13 ori în diverse țări ale Asiei.

În privința orientării geografice, astăzi apare clar despărțirea Papei Francisc de proiectul „eurocentric” al lui Benedict al XVI-lea care a susținut cu pasiune necesitatea unei noi evanghelizări a Europei, menită să reaşeze scara de valori, bazându-se pe patrimoniul creștin al continentului nostru şi să impună o viziune etică a vieţii politice, economice și sociale. În discursul adresar Corpului Diplomatic în ianuarie 2007, Benedict al XVI-lea afirma: "În acelaşi timp, nu se poate face abstracţie de inegalabilul patrimoniu creştin al acestui continent, care a contibuit în mare măsură la modelarea Europei naţiunilor şi a Europei popoarelor”. 
Bergoglio vine de departe și este conștient că de-acum viitorul Bisericii Catolice se joacă pe alte continente. Atenția sa este concentrată pe „rezervoarele” catolicismului: 49,4% din catolici se află în prezent în Americi și 15,2% în Africa. Deplasările pe mapamond ale noului Suveran Pontif oglindesc aceste priorități ale pontificatului; Papa Bergoglio este „mapamondo-centric”, dar nu neglijează potențialul reprezentat de „rădăcinile creștinismului european” – motto-ul acțiunii predecesorului său.

Dorința Papei de modernizare și eficientizare a Statului şi Bisericii Catolice, precum și noua sa orientare strategică, au impus un efort enorm, care a relevat marea capacitate organizatorică a Sfântului Scaun și a Papei însuși. Vaticanul – folosesc această denumire generică – traversează un timp al marilor transformări, inclusiv în ceea ce privește reformarea Curiei (acest subiect merită o atenție specială), pregătirea intelectuală și umană a diplomaților pontificali și a celor 412.236 de prelați catolici de pe mapamond, iar cardinalii au astăzi mai multe responsabilități și sunt direct implicați în eficacitatea transmiterii mesajului și a valorilor promovate de Biserică până în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. În ceea ce privește deviațiile comportamentale ale acestora, Papa Francisc a decretat intoleranța absolută. În continuarea acelui gest din 14 martie 2013, când cardinalul American Bernard Law, arhiepiscop emerit al Bazilicii Santa Maria Maggiore, considerat că ar fi sprijinit cariera unor preoți acuzați de pedofilie, i-a ieșit Papei în întâmpinare, dar a fost alungat cu asprime de acesta (Papa a decis imediat „scoaterea din Biserică și închiderea în recluziune” a înaltului prelat) nicio abatere de conduită a membrilor Bisericii nu mai este tolerată. În rest, se respiră însă un aer proaspăt: creșterea rolului femeii în Biserică și Curie, mai multă îngăduință pentru divorțații recăsătoriți, o privire milostivă către cei tarați, un semn de întrebare asupra unor subiecte care nu puteau fi nici măcar în treacăt pomenite.

Cardinalul Achille Silvestrini, fost prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene și făuritor al politicii de dialog politic şi ecumenic cu regimurile comuniste di centrul şi sud-estul european, se referea, într-un interviu publicat de Vatican Insider, la o altă prioritate a pontificatului actual: întărirea ecumenismului şi realizarea unităţii tuturor creștinilor. În unele cercuri ale Curiei, se consideră că ţelul secret al Papei Francisc este să pună capăt schismei ce separă Bisericile Catolică şi Ortodoxă de o mie de ani; Pontiful care va reuşi acest miracol “va intra în istorie drept cel mai mare Papă al tuturor timpurilor”, afirmă Vatican Insider. În calitate de ordinarius pentru catolicii de rit răsăritean din Argentina, Bergoglio a avut relaţii excelente cu “fraţii separaţi”. La Liturghia de inaugurare a pontificatului său, Papa Francisc a luat ostiile şi le-a înmuiat în vinul consacrat la Împărtăşanie, aşa cum se practică în Biserica Greco-Catolică. Mesajul gestului pontifical transmite angajamentul continuării pe linia reformelor liturgice începute de Benedict al XVI-lea, înglobând unele valori ale Bisericilor Răsăritene, capabile să îmbogăţească Biserica Catolică occidentală aflată “ în pericol de stagnare”, aşa cum avertiza Conferinţa Episcopală Italiană. Papa Francis urmăreşte şi încurajarea dialogului interreligios - primele semne s-au arătat, prin invitaţia personală transmisă Rabinului Șef al Romei de a participa la ceremonia de întronizare. Analiștii politici vorbeau de proiectul unei vizite istorice în Rusia, ale cărei baze au fost create de Benedict al XVI-lea, cu intenția promovării ecumenismului și a unor coordonate comune de acțiune pentru susținerea valorilor comune. În actualul context aceasta devine însă imposibilă, cu o mare pierdere pentru lumea creștină.

În realizarea proiectului său pontifical, ale cărui cordonate nu pot fi trasate cu precizie întrucât, precum destinul fiecăruia din noi, se completează şi se modulează în funcţie de evoluția contextului, Papa Francisc nu este singur. Însăşi emblema sa pontificală reflectă faptul că are alături puternicul Ordin al Iezuiţilor şi sprijinul entuziast al unui continent în plină dezvoltare economică: America Latină, gata să îi ofere suport în toate acţiunile sale. Să mai spunem că în Statele Unite popularitatea sa o depășește pe cea a Preşedintelui Obama şi este în permanentă creștere. De asemenea, se poate bizui în toate împrejurările pe sprijinul, priceperea și prietenia fraternă a cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin, diplomat de o rară finețe și o nobilă dăruire pentru binele Bisericii.

În numai doi ani, Papa Francisc a ştiut să îşi apropie o imensă “infanterie uşoară” – masa celor 1,2 miliarde de catolici de pe glob, care au intrat într-o deplină sintonie cu noul Suveran Pontif. Este un excelent început, care reprezintă o garanție pentru un mare pontificat.

Diana Turconi

martie 2015