19 martie, sărbătoarea Sfântului Iosif – ziua întronizării Papei Francisc

19 martie este o zi specială, plină de semnificații. Mai întâi se cuvine amintit că e dedicată Patronului Bisericii universale, Sfântul Iosif. Cinstirea publică a tatălui legal al lui Isus a început târziu, prin secolul al IX-lea, dar numai în 1621, Papa Grigore al XV-lea a decretat 19 martie sărbătoare de poruncă, iar Pius al XI-lea l-a declarat pe Iosif Patron al Bisericii universale.

Nu este o coincidență faptul că Papa Francisc a fost întronizat tocmai în 19 martie, ziua onomastică a Papei Benedict al XVI-lea, pe numele său laic Joseph Ratzinger. Retragerea istorică a lui Benedict al XVI-lea și alegerea Papei Francisc, ale cărui personalitate și stil diferă esențial de cele ale predecesorului, au provocat, la nivel planetar, o enormă “explozie de interes” față de Biserica Romei. La aceasta s-a adăugat atracția reprezentată de noul Pontif, care polarizează mase mari de pelerini, catolicii fiind prin tradiție doritori să îl întâlnească pe Șeful Bisericii lor. Astfel, Statul Cetății Vaticanului comunica peste opt milioane de catolici înregistrați oficial la centrul de lângă Bazilica Sfântul Petru, ca pelerini pentru Anul Credinței (2012-2013). Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări considera însă că numărul real al participanților la evenimente a fost mult mai mare, întrucât majoritate a pelerinilor nu vine în grupuri organizate, ci prin mijloace proprii și puțini dintre aceștia se înregistrează. La doi ani după alegerea Papei Francisc, numărul participanților la ceremonii și al vizitatorilor în Vatican continuă să se mențină la un nivel de vârf, ceea ce se datorează în mare parte calităților de excelent comunicator ale Papei Francisc, dar și comportamentului său plin de afecțiune și solicitudine față de copii, suferinzi, nevoiași.

În octombrie 2012, Benedict al XVI-lea inaugura Anul Credinței; fără îndoială că decizia sa privind retragerea din 11 februarie – sărbătoarea Statului Cetății Vaticanului și ziua apariției Fecioarei la Lourdes – peste nici patru luni de zile, era deja luată. Alegerea noului Suveran Pontif trebuie privită în acest cadru creat de predecesor, cu acribia care îi caracterizează întreaga opera. Deschis așadar de Papa Ratzinger, Anul Credinței s-a încheiat cu Liturghia din duminica de 24 noiembrie 2013, oficiată de Papa Francisc în Piața Sfântul Petru; au fost prezenți peste 60.000 de pelerini sosiți de pe toate cele cinci continente. În cadrul acestei ceremonii, care a celebrat și sărbătoarea lui Cristos Rege, a fost expusă pentru prima oară în istoria Bisericii Catolice caseta de bronz păstrată în apartamentele pontificale, conținând opt fragmente de oseminte, considerate în mod tradițional ca fiind ale Apostolului Petru. Cu aceeași ocazie, Papa Francisc a făcut publică Exortația apostolică Evangelii gaudium (Bucuria Evangheliei), despre noua evanghelizare, amintind că Cristos „nu bate doar la ușa inimilor, ci și la ușile Bisericilor de toate confesiunile, cerându-le să Îl lase să intre în lume” - un apel decis la unitatea Bisericilor creștine.

Arhiepiscopului José Octavio Ruiz Arenas, Secretar al Consiliului pentru Noua Evanghelizare, preciza atunci că în viziunea inițiatorului său, Papa Benedict al XVI-lea, Anul Credinţei trebuia să exalte “bucuria care vine din acest mare dar”, să provoace o emulație în rândurile catolicilor cu privire la învățăturile de bază ale Bisericii și “să imprime un puternic impuls noii evanghelizări”; într-o perspectivă mai largă, era menit să întărească credința creștină și să încurajeze dialogului ecumenic și interreligios. Proiectul a fost potențat de neașteptata și unica tranziție de la vârful Bisericii Catolice. S-a spus că alegerea Papei Francisc în cadrul Anului Credinței poate fi considerată providențială: “Personalitatea Papei Francisc, apropierea sa, folosirea unui limbaj simplu și profund, dorința sa de a merge și a întâlni oamenii a captivat inimile”, observa Monseniorul Ruiz. Ambii Pontifi au dedicat credinței ceremonii religioase și discursuri menite să explice Crezul, să identifice obstacolele pe care lumea modernă le contrapune credinței și i-au îndemnat pe credincioși să vestească Evanghelia. 
Ambii Pontifi au insistat pe o idee importantă: a fi un creștin autentic nu se reduce la o viață de rugăciuni private, dar este necesară continuarea rugăciunii cu felul în care persoana se raportează la semenii săi și acționează asupra lumii înconjurătoare.

Cei doi Papi au adus stiluri foarte diferite nu doar în abordarea Anului Credinței, ci și în aceea a tuturor problematicilor societății contemporane asupra cărora Biserica este chemată să se pronunțe. Magisteriul Papei Benedict al XVI-lea nu s-a concentrat numai pe denunțarea avortului și a căsătoriilor homosexuale, folosindu-se de celebrarea pro-life din iunie 2012, sau de toate momentele dedicate familiei în toamna aceluiaș an, ci a dorit ca exaltarea Credinței să se constituie într-o mare „exprimare a bucuriei”. Putem bănui că se gândea chiar la sărbătoarea pe care mulțimea i-o va rezerva succesorului său? Aș răspunde afirmativ.
Monsniorul Paul Tighe, Secretarul Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, sublinia că “alegerea Papei Francisc a dat o nouă vizibilitate învățăturilor de bază ale Bisericii” - adică tocmai ceea ce se dorea de la acest eveniment. Una dintre reușitele „speciale” ale Papei Benedict al XVI-lea a fost aceea de a demonstra, cu argumente filozofice și teologice puternice, cum numai Ratzinger știe să invoce „legitimitatea credinței de a ocupa un loc în dezbaterea publică”. Într-un mod mai simplu și mai pastoral, Papa Francisc a adus în mod real credința în spațiul public, în special prin folosirea eficientă a media – rețelele sociale reflectă “dorința uriașă” a oamenilor de a urmări spusele și acțiunile Papei.

Coordonatorul întregului proiect gândit în mod strategic de Ratzinger, Mons. Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, aprecia că roadele spirituale ale Anului Credinței trebuie să se prelungească în timp și să fie de ajutor pentru noua evanghelizare: „Entuziasmul născut din această inițiativă va trebui acum să fie cultivat şi dus la maturizare în fiecare comunitate”. Referindu-se și la Anul Credinței convocat de Papa Paul al VI-lea și celebrat în intervalul 1967- 1968, Mons. Fisichella a evidențiat că legătura dintre cele două evenimente reflectă tocmai continuitatea și marea forță a Bisericii, chemată să transmită valorile credinței din generație în generație.

Recent, Papa Francisc a vorbit televiziunii mexicane despre sentimentul straniu că pontificatul său nu va dura mai mult de patru sau cinci ani – iar doi au și trecut. Mărturisirea Suveranului Pontif a neliniștit și întristat întreaga lume catolică. Papii au intuițiile lor, e bine să-i asculți cu atenția. După învățătura sfintei Tereze de Avila, Patronului Bisericii universale trebuie invocat intens, iar el împlinește întotdeauna dorințele curate care i se adresează. Avem credința că înscăunarea Papei Francisc într-o zi atât de specială îl așează pe Suveranul Pontif sub protecția Sfântului Iosif - aceasta pare să fi fost și intenția Sanctității Sale Benedict.

Diana Turconi, 11 martie 2015