VICTOR ANAGNOSTE: O mie de ani de viată!

Îmi amintesc astăzi de o discuție pe care am avut-o cu vreo zece ani în urmă cu Maestrul Victor Anagnoste, pe atunci Președinte al Uniunii Avocaților din România. Stătea în scaunul cu brațe de la biroul de-acasă, trecuse de opt seara, arăta obosit, dar impecabil: haina bleumarin cu nasturi metalici, pantalon gri, cămașa albă, proaspătă. Urma o noapte de lucru, până spre trei dimineața – era programul lui obișnuit. ”Am fost toată viața un om extrem de ocupat”, a spus, cu un fel de orgoliu discret, dar și cu o umbră de părere de rău pentru timpul netrăit.

Mă gândesc la cuvintele lui Churchill: “În lume sunt trei realități uriaşe: oceanele, munţii şi o persoană ocupată”. Viaţa unui om se evaluează doar la sfârşit, când greu se mai poate adăuga ceva în arcul descris peste timp. Judecata trebuie să fie una de valoare şi nu de cantitate; concluzia nu poate fi influenţată de mulţimea anilor, deşi e o dovadă de vitejie să-i suporţi, pur și simplu. Când intervalul care ni se acordă este irosit în fel şi chip, nu putem vorbi de un destin. Destinul implică o înfruntare cu viaţa şi nu admite trăirea pasivă, în tonuri minore, caracteristică a unei existenţe de plantă mută pe lujerul ei, clătinată de vânt până la uscare sau rupere.

Victor Anagnoste a fost fundamental un om ocupat şi cu destin. Mai mult, a fost un om care şi-a căutat destinul și a luptat să și-l desăvârşească; o personalitate peste medie, care a influențat și destinul altora. Ţinând cont de vrăjmășia timpurilor, nu a pornit în viaţă cu alte atuuri decât inteligența neobișnuită și eucaţia, adică o sumă de reguli esenţiale de comportament social şi uman, transmise de familie: tatăl, a cărui aparenţă severă ascundea un miez cald de afecţiune şi mama, toată numai iubire. Pe aceasta, pe Magda, Maestrul o chema să îl susţină în ultima extremă și inutilă pledoarie – aceea a zilelor sale foarte chinuite, de la sfârșit. Destin a fost şi iubirea pentru Gina Patrichi, actriţă de extraordinar talent şi vibrantă trăire, al cărei farmec tumultuos l-a acoperit ca un val şi a cărei pasiune pentru scenă a împărtășit-o: a fost întâlnirea fundamentală a vieţii amândurora, momentul care i-a transformat, prin colaborare şi chiar competiţie, în două prezenţe pe care praful uitării nu se va putea aşterne. Atunci, în după-amiezele de la Galaţi, când Gina recita numai pentru el rolurile favorite, drapându-se și costumându-se din două mişcări cu ce găsea la îndemână şi purtându-l prin întreaga tragedie şi poezie a lumii, Maestrul mărturisea că a simţit, sub torentul de personaje care îl copleșeau prin glasul actriţei, cum el însuşi se prefăcea într-o ființă mai profundă și mai sensibilă. Era conştient că femeia aceea neobişnuită, fluidă, ludică și exigentă i-a fost marele profesor de viaţă, care i-a adăugat sufletului multe nuanţe şi arabescuri, o gamă de sensibilităţi şi sentimente necunoscute înainte. Ea l-a călăuzit în transformarea adâncă de la tânărul profesor de matematică, la marele avocat și fermecătorul personaj pe care noi toţi l-am admirat și iubit.

Un om cu destin influențează asupra vieții altora și adeseori o modelează, chiar și numai printr-o fugară intersectare de drumuri, dându-i sens și greutate. Nu puțini sunt cei ce pot mărturisi că apropierea de Maestrul Anagnoste a fost fundamentală pentru propriul lor destin. El nu se impunea altora în mod manifest. Și totuși era pregnant. El știa să dialogheze și să pledeze, cu mâna în buzunarul pantalonilor, în aparență nonșalant, dar în fapt concentrat pe amănunt, pe fisura în comportamentul logic, exploatând ca un alpinist orice unduire, orice oportunitate a terenului. Era scrupulos până la obsesie cu litera și spiritul legii. Era mai ales onest. Forța lui consta în capacitatea de a amortiza, de a media și a reduce fracturile, creând empatii care diluau situațiile delicate – astfel a adus propriei profesiei mari beneficii, recunoscute unanim de confrați.

A combătut boala cu energia marelui iubitor de viață; nu se temea de moarte, dar ar fi vrut să fie scutit de suferința ignobilă. Nu a fost să fie așa, dimportivă, dimpotrivă. Maestrul a plătit până la ultima centimă vama trecerii prin lume.

Un mare gânditor spunea că viața, dacă știi să o folosești, e lungă. Noi trăim o viață, Victor Anagnoste a trăit o mie de ani.

Diana Turconi