Martirii de azi si de ieri

  Martirii de azi și de ieri

Ați vizitat cumva situl Wikilao al ziaristului Lao Petrilli? Cam prin vară publica un așa-zis imn al grupării teroriste ISIS, intitulat „Repede, repede” (versiunea în limba italiană) pe un fond muzical gălăgios, cu inflexiuni arabizante și bla-blauri. Totul este însoțit de imagini intimidatorii şi de un videoclip de infern: mingi de foc, jerbe de flăcări, călăi cu cagule, cu mitraliere, victime îngenuncheate pentru măcelărire, scene de antrenament. Cacofonia de amenințări penibile provoacă mai degrabă tristețea pentru cât de cumplit se poate degrada spiritul uman, decât îngrijorarea și mă trimite cu gândul la cuțitarii de cartier, ale căror argumente în raporturile cu semenii sunt injuriile și lama șișului.

Traducerea este adresată Italiei catolice (subtitrarea în engleză) însă intențiile de vendetă se extind asupra lumii întregi, țintindu-i în mod special, dar neexhaustiv, pe creștini. Scriitorul Hassan Hassan, coautor al volumului „Isis. Inside the Army of Terror” scris împreună cu jurnalistul Michael Weiss, afirmă că ameninţările auto-intitulatului Stat Islamic nu trebuie ignorate: acesta nu va ezita să recurgă la strategii tot mai brutale şi feroce pentru a-şi duce la capăt planurile. Şeful grupării teroriste, Abu Bakr al-Baghdadi, are cu adevărat intenţia să cucerească planeta, iar ţinta sa prioritară este Roma şi în mod special Statul Cetăţii Vaticanului, văzut ca simbol al creştinătății. Interesante sunt şi afirmaţiile conform cărora liderii organizației teroriste provin dinlăuntrul regimului dictatorial al lui Sadam Hussein şi deţin cunoştinţe excelente referitoare la strategii militare de avangardă.

Cercul răzbunării, trasat din plăcerea sadică de a supune altă ființă umană umilirii și agresiunii prin puterea mârșavă și lașă a răpirii şi prin lama ucigașă pe care isistul (cum altfel să îl numesc?) o mânuiește peste victima legată fedeleș, plin de complexe înveninate şi gol de soluții de adaptare sau cooperare, îi cuprinde pe toți cei ce nu sunt de acord cu ideile confuze şi demente ale agresorilor. Refuz în mod deliberat să mă refer la credința acestora, deoarece această calitate înălțătoare a sufletului nu poate motiva, în epoca noastră, patima dezaxată, primitivă, de a-ți tortura și ucide aproapele, când de fapt Divinitatea și toți onorații mesageri sau reprezentanți ai Acesteia, indiferent de numele dat Lor, îndeamnă la îngăduință, empatie și iubire în lume.

Refrenul paranoic, difuzat de un centru audio-vizual de curând înființat, constituie prima mărturie de propagandă a jihadiștilor extremiști apărută în limba italiană. Începând cu titlul, nu îți propune alta decât să intimideze: „Repede-repede veți rămâne surprinși, ca un fulger pe cerul senin veți vedea batalioanele noastre pe pământurile voastre”. Sau: „Mi-ai declarat război cu alianța lipsei de credință, bucură-te așadar de răzbunarea mea; cu cât te vei încăpățâna să combați, cu atât mai mult vei suferi”. Și încă, într-un crescendo al amenințărilor: „Noi vom veni la tine cu distrugere și moarte. Noi cu sânge vom acoperi marile bulevarde, grație cuțitelor ascuțite care taie grumazurile câinilor care se adună..” .

Occidentul are dreptate să fie șocat; vor urma desigur alte și alte grozăvii, așadar să fim uniși și prudenți – și de ce nu, ferm reactivi. Și încă un aspect: e îngrijorător că Raportul Amnesty International denunță crimele și abuzurile petrecute în cursul diverselor conflicte de-a lungul lui 2014, dar nu și atrocitățile săvârșite împotriva creștinilor. Conform statisticilor organizației americane Open Doors, în perioada 1 noiembrie 2013 - 31 octombrie 2014, în lume au fost uciși „pentru credința lor, 4.344 de creștini și 1.062 de biserici au fost atacate, arse, distruse”. Coreea de Nord ține în regim de recluziune dură între 50.000 și 70.000 de creștini, păstrându-și, pentru al 13-lea an consecutiv, primatul în persecutarea celor ce se închină crucii. Open Doors subliniază că 2014 va fi amintit în istorie drept anul cu cea mai înaltă rată de persecutare a creștinilor - dar ce e mai rău, se spune, este pe cale să se întâmple”. Paștele anului în curs poate fi considerat o sărbătoare a martirilor creștini ai zilelor noastre. Rândurile lor vor fi oare îndesite și de ați nevinovați? Să ne rugăm pentru ei încă de-acum! Să păstrăm un moment de reculegere.

                                                                            *

Există, din păcate, locuri pe lume unde atrocitățile promise de refrenul paranoic al teroriștilor te fac să suspini: déjà vu... În aceste locuri, imaginarul public conservă, chiar dacă imperfect, amintirea lagărelor de muncă înțesate de torționarii și călăii secolului trecut - unii încă în viață și cu pensii bunișoare - iar grânele și copacii cresc pe miriadele de morminte știute sau neștiute ale martirilor din care numai câțiva au fost ridicați ieri-alaltăieri la cinstea altarelor. Sunt locuri care încă mai păstrează, ca lumina stelară, urmele tancurilor invadatoare ale celor aproape un milion de ocupanți; sunt depărtări unde încă mai răzbat gemetele de moarte ale țăranilor schingiuiți, amestecate cu cele ale cailor jertfiți cu sutele de mii pe altarul măreţ al colectivizării perdante; adâncimi unde încă răsună urletele elitelor torturate sălbatec pentru că își iubeau confesiunea, neamul și patria. Și încă, aici, lângă umărul meu și al tău, iată urma proaspătă a gloanțelor în zidurile caselor, bibliotecilor și muzeelor, în copacii din marginea străzilor; iată mormintele reavăne ale eroilor adolescenți din '89 și umbrele Pieții Universității, mutilată în fapt și spirit de tzunami-ul ieșit din măruntaiele pământului și dirijat cu îndemnuri şi laude către exponenții unei lumi a normalității.

Întrebați-ne așadar despre distrugere și jaf, avem expertiză! Bisericile noastre au fost deja sechestrate, episcopii au fost zdrobiți în beciurile Securității iar credincioșilor li s-a cerut să abjure înainte să fie uciși; în casele noastre s-a intrat deja în zori, cu mandatul de moarte, iar pe pământurile noastre au pătruns deja batalioanele asasine; marile noastre bulevarde au fost deja înroșite de valuri de sânge, peste care se înălțau, sfidătoare, imaginile gigantice ale puternicilor vremii, ucigași fără cagule, omagiaţi sub soarele orbitor de august sau în gerul năpraznic de decembrie. Când nu s-a ucis, s-a jefuit, cu tot atâta patimă.

Noi, pe aici, am trecut deja printr-unul din genocidele amintite recent, cu pietate, de Papa Francisc.

Fără urmă de cinism, ci cu infinită durere şi neîmpăcare pentru câte s-au făcut și nu s-au pedepsit încă de oameni și istorie, putem spune: de ajuns atâția martiri! 

Diana Turconi