Economistul şi teologul australian Paul A. Mc Govin propunea cu mai multe luni în urmă o sumă de calități de care să se țină seama în selectarea candidaților la scaunul episcopal. Lista celor douăsprezece criterii a stârnit interesul planetar întrucât s-a înţeles cât de potrivită ar fi extrapolarea acestor cerințe în diferitele sectoare ale vieţii sociale şi nu mai puţin în domeniul politicii. În mod pragmatic, McGovin consideră episcopatul o meserie în sine, cu responsabilităţi diverse și dificile, ceea ce îngreunează posibilitatea individualizării unor personaje potrivite pentru funcţia menționată. Nu de puţine ori, numirile se bazează pe alte considerente decât cele de chemare și competenţă. Se alege, cum știm, în funcţie de disponibilitate sau ţinând cont de eternele recomandări, astfel încât viitorul este lăsat mai degrabă în voia Domnului – consolare slabă și greșită - decât în gestiunea unui bun organizator.
Contrar dogmei, aşezarea în funcţia oficială (scaunul episcopal) nu schimbă fondul omenesc al celui numit, prin presupusul aflux direct de duh sfânt. Proaspătul ales va avea un acces sporit la autoritate şi la spiritualitate, dar dezvoltarea acestor prerogative depinde de calităţile sale umane inerente. Din această perspectivă, Mc Govin propune o departajare bazată pe douăsprezece criterii :
1. Alegerea unei persoane cu psihicul robust, al cărei comportament să nu fi trezit niciodată îndoieli şi comentarii, caracterizată de un stil de viaţă sobru și concret, ne-efeminat, plin de vigoare fizică şi mentală. Un om care să fie respectat de adulţi şi admirat de tineri, astfel încât să se creeze o emulaţie față de opţiunile sale. O persoană care să impună prin carismă şi coerenţă.
2. Coerenţa este o calitate de maximă importanţă. Aceasta caracterizează un tip de personalitate care acţionează măsurat şi se exprimă cu prudenţă; se apropie doar de aceia care împărtăşesc simpatiile şi idiosincraziile sale, dar este gata să colaboreaze cu persoanele cele mai diverse, după cum este capabil să urmeze curentul vremurilor, dar și să se situeze pe contra-curent, la nevoie. În toate acestea va rămâne însă credincios valorilor sale. Un om despre care să poţi garanta că acţionează cu o coerenţă integră şi pentru care principiile contează mai mult decât simpatiile sau antipatiile personale.
3. Principiile sunt de maximă importanţă. Este vorba să privim către o persoană care va încerca să acţioneze mai degrabă conform canoanelor legale decât în mod arbitrar; care va urmări aplicarea legilor și a deciziilor luate de justiţie. Un tip de om integru, care care va proceda întotdeauna corect, nu din interes, dar cu frică de Dumnezeu şi îi va trata pe ceilalţi, bărbaţi sau femei, în mod egal de corect şi elegant.
4. Responsabilitatea este de maximă importanţă. Responsabilitatea transmiterii valorilor şi a experienţei proprii este fundamentală; responsabilitatea de a-și înţelege şi a colabora cu apropiaţii sau cu străinii şi aceea de a discerne temerile şi reţinerile oamenilor.
5. Incluziunea este de maximă importanţă. Un răspunzător de comunitate trebuie să acţioneze astfel încât uşile să rămână deschise pentru solicitanţii cei mai diverşi. Nu poate realiza incluziune cine are o epistemologie restrânsă, o persoană care alege partizanatul sau vede viața și faptele dihotomic, în alb-negru.
6. Credinţa este de maximă importanţă. Este important să înţelegem dacă ne aflăm în faţa unei persoane care practică prezenţa divinităţii și a spiritualităţii în lume - şi implicit în el însuşi - sau practică prezenţa propriei prezenţe în orice loc şi faptă. Acest ultim tip de persoană este periculos, deoarece lipsit de conştiinţă și caritate.
7. Smerenia este de maximă importanţă. Smerenia este de obicei greşit înţeleasă. Adevărata smerenie nu este efeminată, ci robustă şi fundamental obiectivă. Omul smerit îşi pune în sinea lui întrebări concrete, precum: cine sunt eu, în faţa Lui? Cine sunt eu în relaţie cu alţii, bărbaţi sau femei, bătrâni sau tineri? Care sunt calităţile şi care sunt limitele mele? Când şi cum trebuie să urmez sfaturile altora? Un om care nu alege smerenia ca mod de comportament va abuza de autoritate şi de funcţie, se va simţi mereu ameninţat de alţii, îi va umili pe ceilalţi şi se va crede altfel decât este în realitate: un vanitos fără valoare umană, fabricat de conjunctură și menit la uitare.
8. Aplecarea către valori precum binele şi frumosul (în sens estetic) este de maximă importanţă. Lumea poate să protesteze față de alegerea ca lider religios sau laic a unui estet, dar acolo unde va fi ales un plebeu neșlefuit instituţiile vor suferi mult. Discursul minimalist, fără consistenţă şi orizont a produs mari daune în defavoarea promovării valorilor umane. E important ca un lider formator de opinie să înţeleagă şi să aprecieze frumosul, de la aspectele relevante la cele banale; și discernământul estetic este important. Un om frumos interior înţelege, apreciază şi promovează la rândul său binele și valorile.
9. Exerciţiul intelectual este de maximă importanţă. E de preferat ca un lider de opinie să fi urmat o universitate publică bine cotată şi alte formări profesionale de înaltă ţinută. Personalităţile cu pregătire de nişă, oamenii definiţi drept specialişti în note de subsol nu sunt consideraţi de autor ca ideali pentru promovarea în poziţie de lideri, dacă nu dezvoltă capacităţi critice şi analitice adecvate. O persoană care să ştie să descurce nodurile, care să poată emite o evaluare critică şi să poată concepe proiecte în mod critic şi de interes general; oameni plini de creativitate, cu inteligenţă acută şi riguroasă, capabili să ducă planurile la îndeplinire – aşa ar trebui să se prezinte liderii adevărați.
10. Capacitatea de a pune proiectele în practică este de maximă importanţă. Un lider de orice tip ar fi acesta nu poate acţiona de unul singur, trebuie să fie sprijinit în demersurile sale de colaboratori. Societatea de astăzi implică birocraţia, iar liderii trebuie să fie capabili să o gestioneze performant. Acesta va fi cu atât mai apreciat cu cât va reuşi "să lucreze cu" decât “să lucreze peste" colaboratorii săi. Dacă nu va demonstra capacitatea de a-şi mobiliza colaboratorii şi nu va acţiona în bună cooperare, va avea un mandat nefructuos.
11. A decide ce nu trebuie făcut este de maximă importanţă. Există un tip de om care îşi închipuie că poate face orice şi sfârşeşte prin a nu gestiona nimic. Există un tip de persoană care munceşte mult dar realizează puţin, ineficient sau fără impact pentru viitor, deoarece nu a ştiut sau nu a vrut să facă o alegere între ceea ce poate face şi ceea ce nu poate sau îi este interzis să facă. Şi mai este un tip de om plicticos, care poate fi asemuit cu un cal de tracţiune: acesta nu face exerciţii mentale şi fizice regulate, nu investește în timpul de formare, nu participă la nicio activitate culturală, nu are lecturi valoroase, permanente. Aceşti oameni nu îi cultivă pe tineri şi nu încurajează/dezvoltă/utilizează judicios capacităţile colaboratorilor.
12. Întâlnim prea des persoane care fac numai ceea ce le face place sau le convine, care îi favorizează permanent pe cei utili lor în atingerea scopurilor și intereselor personale. Acești oameni se promovează în realitate numai pe ei înşişi, deoarece nu iubesc pe nimeni altcineva. Avem nevoie de oameni capabili de dragoste generoasă şi profundă de aproapele.
