La Delegazione della Fuis, costituita dal presidente Natale Antonio Rossi, dall’avv. Carolina De Cecco(esperta di proprietà intellettuale) e dal dott. Giovanni Prattichizzo (Responsabile Ricerche e Comunicazione Fuis), invitata a Bucarest, grazie all’intervento della dott.ssa Diana Turconi-Bubenek, ministro plenipotenziario incaricata dal Ministro degli Affari Esteri per assistere la nostra delegazione, ha incontrato i dirigenti dell’Unione degli Scrittori Rumeni USR. 


Ha così potuto rappresentare le attività svolte e le aspirazioni della Fuis in fatto di politica culturale europea. È risultata una chiara volontà delle due organizzazioni, Fuis e USR, di dare seguito al Protocollo d’Intesa (Memorandum) sottoscritto dai Presidenti.
Nei colloqui intercorsi, specialmente con l’On. Varujian Vosganian, membro del Parlamento di Romania e primo-vicepresidente dell'USR, a cui ha assistito anche il Rappresentante per l’Estero, sig. Razvan Voncu, sono state concordate comuni proposte di attività, tra cui un Premio di Letteratura Narrativa Italo-Rumeno, di prossima progettazione e realizzazione, ed una ricognizione delle opere tradotte in Italia e in Romania.

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România s-a întâlnit cu conducerea Federazione Unitaria Italiana Scrittori

Comunicate   18 Sep 2017 

Între 11 și 13 septembrie 2017, Uniunea Scriitorilor din România a primit vizita conducerii celei mai importante organizații scriitoricești din Italia, Federazione Unitaria Italiana Scrittori, împreună cu care Uniunea noastră a semnat nu demult un Memorandum de colaborare.

Delegația italiană a fost alcătuită din Prof. Natale Antonio Rossi, președintele FUIS; Carolina De Cecco, avocat și expert în chestiunea drepturilor de autor, și Prof. Giovanni Praticchizzo, director de cercetare și comunicare publică al FUIS.

Vizita celor trei oaspeți italieni, realizată cu sprijinul doamnei ministru plenipotențiar Diana Turconi-Bubenek, de la Accademia di Romania din Roma, a cuprins o vizită la Casa Scriitorilor de la Neptun, o alta la sediul Uniunii Scriitorilor din București (unde colegilor italieni le-a fost prezentată activitatea Uniunii și a revistelor care își au sediul în același imobil) și discuții cu conducerea USR, reprezentată de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte, asistat de Răzvan Voncu, director pentru relații internaționale.

Discuțiile au cuprins prezentări ale FUIS și ale activității acesteia, în plan italian și european, și o serie întreagă de proiecte de colaborare în viitor, în domeniul reprezentării bilaterale și europene a literaturilor noastre, al colaborării dintre USR și FUIS în organizarea reprezentării mai vizibile a celor două literaturi, precum și o expunere a experienței FUIS – care are nu mai puțin de 7500 de membri – în materie de legislație a drepturilor de autor, domeniu în care colegii italieni sunt foarte avansați (și în care poziția FUIS conține multe perspective care, aplicate în plan românesc și european, ar fi favorabile și scriitorului român). De asemenea, s-a stabilit crearea unui mare premiu literar româno-italian, care să recompenseze anual doi mari scriitori, unul din țara noastră și unul din Peninsulă.

Conducerile celor două organizații ale scriitorilor au convenit asupra unui calendar de lucru în perioada următoare, precum și asupra compenenței delegațiilor care vor transpune în practică proiectele convenite de comun acord.

Diana Turconi a fost numită director al Academiei Române din Roma și în scurt timp va veni la noul post din capitala italiană.

Precizăm că instituția academiei funcționează fără director și director de programe de câteva luni. Profesorul universitar Mihai Bărbulescu și-a încheiat misiunea în septembrie 2016 iar directorul de programe, poeta Daniela Crăsnaru, în decembrie 2016, deși a fost prezentă până în martie 2017.

Prestigioasa insitituție românească din Roma desfășoară, și cu personal redus, evenimente din cele mai variate, cu un participarea românilor și italienilor din cele mai diferite sectoare ale artei și culturii, fiind un punct de referință pentru comunitatea românească și România în Peninsulă.

Diana Turconi  este diplomat, scriitoare și ziaristă. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universităţii din București. A urmat cursuri de specializare la Sorbona, Paris și are un masterat în geopolitică. A lucrat la ICE Romtrans. A lucrat ca reporter, apoi ca redactor specializat în problematică socială la Revista 22 și a colaborat cu Dilema Veche și cu alte publicaţii. În 1998 a intrat în diplomație, ocupând, prin concurs, un post la Ministerul Afacerilor Externe. A fost director al Direcţiei Relaţii Culturale, Educaţionale și Știinţifice și a activat în misiunile diplomatice ale României, ajungând la gradul de ministru plenipotenţiar. În 2002, în semn de recunoaștere a activității sale, Sfântul Scaun, prin Papa Ioan Paul al II-lea, a decorat-o cu Ordinul „Sf. Grigore cel Mare“, în grad de comandor cu placă. În 2013, Ordinul Suveran Militar de Malta i-a decernat Crucea cu Coroană a Ordinului Pro Merito Melitensi, asimilabilă tot gradului de comandor.
A publicat volumele “Una şi aceeaşi iubire” (editura Cartea Românească, 1986), “Legaţi-vă centurile de siguranţă” (editura Cartea Românească, 1988), “Eu sunt ţinta. Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi”  (editura du Style, 1996), “Mica prăvălie cu orori. 11 romane” (editura du Style, 1997) și numeroase articole. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. (info contul Google+: https://plus.google.com)

Redacţia

EMIGRANTUL,
3 mai 2017

LUPTA ANTICORUPȚIE Problematici și strategii - Partea I

LUPTA ANTICORUPŢIE

Problematici şi strategii

          

          MIC BREVIAR

Prelucrare documente, traduceri şi redactare: Diana Turconi

I.

1. Definiţia corupţiei

Definiţia cea mai răspândită a corupţiei a fost lansată de Banca Mondială: “corupţia reprezintă întrebuinţarea ilegală a resurselor publice în scopul unui câştig personal”. În acelaşi spirit, Transparency International afirmă: “corupţia înseamnă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, pentru obţinerea de beneficii personale”. Preluând definiţiile citate, Programul Global împotriva corupţiei, apărut sub egida Naţiunilor Unite în 1999, precizează că „esenţa fenomenului corupţiei constă în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”.

Uniunea Europeană, în Comunicarea finală 317 a Comisiei către Consiliul European, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social cu privire la strategia comprehensivă a UE împotriva corupţiei, a adoptat, în 2003, definiţia corupţiei folosită de Programul Global al ONU împotriva corupţiei, mai aus amintit, sintetizând-o astfel: „abuzul de putere pentru câştig privat”.

Studiile de specialitate confirmă faptul că onestitatea angajaţilor poate să cedeze în faţa tentaţiilor mult mai uşor atunci când angajatorii, superiorii ierarhici sau liderii politici se folosesc de funcţia lor publică pentru a obţine câştiguri personale sau dacă peroanele care rezistă în mod onest corupţiei sunt lipsite de protecţie.

Este posibil ca funcţia publică să fie dominată de multă vreme de relaţii de clientelaj tip patron-client şi ca repartizarea favorurilor de orice fel să fie din acest motiv o practică bine ancorată în realitate. În unele state, sistemele politice netransparente sunt dominate de grupuri de interese la nivel înalt. În aceste locuri, sursele de corupţie internaţionale găsesc teren prielnic, cu reţele gata constituite, în care se infiltrează uşor.

În 1996, ONU a lansat Codul internaţional de conduită a agenţilor publici, prin care declară corupţia drept o problemă ce afectează stabilitatea şi securitatea cetăţenilor, care dăunează democraţiei şi moralităţii şi care împiedică dezvoltarea economică, socială şi politică.Fenomenul devine unul cu implicaţii internaţionale şi are legătură cu infracţiunile de crimă organizată şi cele economice.Se recomandă utilizarea codului ca un instrument în lupta statelor contra corupţiei.

România: măsuri anti-corupţie

Politica şi legislaţia românească tratează corupţia în două moduri:

1) drept o conduită în afara legii, care se sancţionează conform Codului Penal

2) drept o problemă a societăţii (legată de moralitate, integritate, norme etice şi de morale etc.)

Toţi factorii implicaţi consideră corupţia politică la nivel înalt ca fiind o problemă extrem de gravă; în paralel, există şi o corupţie administrativă gravă. (conf. Raportului de evaluare privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie privind Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală pe perioada 2008-2010 în România).

Strategia Naţională Anticorupţie (SNA)

Aria tot mai largă, complexitatea şi continua diversificare a formelor de manifestare a acestui flagel, împreună cu tendinţele de globalizare, au impus elaborarea unor strategii adecvate.

In cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie, document adoptat de Guvernul României în anul 2005, este oferită următoarea definiţie a termenului de corupţie:

1. devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice şi care presupune ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi egal ;
2. substituirea lor (n.n. :a principiilor enunţate) cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor. 

Conform Programului Naţional de Prevenire a Corupţiei (PNPC) în România, “politica globală anticorupţie se exprimă, în modul cel mai eficient, printr-un Program naţional de prevenire a corupţiei, articulat în strategii sectoriale de prevenire, orientate spre cele mai vulnerabile ţinte: politica, administraţia şi justiţia”.

Conform Programului Naţional de Prevenire a Corupţiei pe anii 2005-2010/Preambul, eforturile anticorupţie ale ţării noastre precum şi ale altor state din sud-estul european s-au concentrat pe măsuri de combatere sau punitive, dar al căror efect nu a fost nici pe departe cel scontat. Ca atare, în Preambulul PNPC se pune întrebarea: “Civilizaţia mileniului trei este pusă, şi în acest domeniu, într-o dilemă: să continue o politică a controlului social represivă, sau să amplifice practicile consensuale şi multisectoriale de prevenire a corupţiei?”.

In anul 2012, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 215 din 20 martie 2012 privind aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea SNA/2012-2015. Scopul SNA este “reducerea şi prevenirea fenomenului corupţiei prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ şi instituţional în vederea maximizării impactului măsurilor anticorupţie”. În 2016, Guvernul a stabilit, printr-un Memorandum, prelungirea perioadei de aplicare a Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015 cu încă doi ani, respectiv până la 31 decembrie 2017. Este în curs de elaborare proiectul viitoarei Strategii anticorupție 2018-2020.

SNA a emis o sumă de constatări, sub formă de indici, precum:

- partidele politice şi Parlamentul sunt considerate instituţiile cele mai afectate de corupţie   (cu un scor de 4,4/5 (partide 4,5/5),

- acestea sunt urmate îndeaproape de justiţie (4), poliţie (3,9) şi funcţionari publici (3,8).

- mediul de afaceri din România consideră corupţia ca pe o problemă majoră în calea realizării de afaceri în România (a treia ca importanţă din 14 probleme enunţate).

De la adoptarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate/ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, activitatea operativă a ANI a fost reluată. La nivelul lunii ianuarie 2012, ANI avea în lucru un număr 4.294 de investigaţii. Să remarcăm progresul: în bilanțul de activitate pe anul 2016 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), se anunță că numărul dosarelor soluționate a fost de 13.168 (în creștere cu 12,53% față de 2015), iar 3.866 de inculpați au fost trimiși în judecată. DIICOT afirmă și că numărul inculpaților achitați definitiv în 2016 este în scădere cu 42,97%.

În prezent, momentul adoptării unei legislaţii anticorupţie a fost deja depăşit (sperând că derapajele vor fi stăpânite); se impune “implementarea eficientă a standardelor interne şi internaţionale anticorupţie” (SNA).

În august 2016, a fost adoptată noua Strategie Naţională Anticorupţie (SNA) pentru perioada 2016 – 2020.

Valorile promovate de SNA

SNA promovează o sumă de valori: voinţa politică, integritatea, prioritatea interesului public, transparenţa.

Principiile promovate de SNA

SNA promovează şi o sumă de principii: principiul statului de drept, al responsabilităţii, al evaluării şi gestionării riscurilor de corupţie; al proporţionalităţii în elaborarea şi punerea în aplicare a procedurilor anticorupţie; al răspunderii la cel mai înalt nivel de angajament; al prevenirii săvârşirii faptelor de corupţie şi a incidentelor de integritate; al eficacităţii în combaterea corupţiei; al cooperării şi coerenţei; al parteneriatului public-privat.

Conform experienţei europene, SNA propune implementarea unor instrumente noi, precum

metodologia de evaluare a riscurilor de corupţie şi consolidarea mecanismului de coordonare şi

monitorizare a implementării măsurilor anticorupţie. De asemenea, se indică realizarea, “la nivelul fiecărei instituţii/autorităţi publice a unei autoevaluări periodice (semestriale) privind nivelul de utilizare şi eficienţă a măsurilor anticorupţie”.

Obiectivele generale ale SNA:

1. Prevenirea corupţiei în instituţiile publice;
2. Creşterea gradului de educaţie anticorupţie;
3. Combaterea corupţiei prin măsuri administrative şi penale. În cadrul acestui obiectiv, menţionăm ca fiind de mare actualitate Obiectivul specific 5. Creşterea gradului de recuperare a produselor provenind din corupţie (în 2016, România a fost a cincea naţiune europeană în privinţa recuperării bunurilor obţinute prin acte de corupţie : jumătate milliard de Euro).

În acest scop, au fost gândite o seamă de măsuri:

1. sprijinirea procesului de revizuire a Constituţiei în sensul modificării prevederilor art. 44 alin. (8); 2. adoptarea de către Parlament a celor două proiecte de acte normative promovate de MJ privind confiscarea extinsă şi valorificarea bunurilor indisponibilizate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; 3. iniţierea investigaţiilor în cazurile de spălare de bani ca infracţiune de sine stătătoare; 4. consolidarea cooperării în materia identificării bunurilor provenite din infracţiuni cu instituţiile UE şi reţelele specializate CARIN şi ONU, prin intermediul structurii din cadrul MJ desemnate ca Oficiu Naţional de Recuperare a Creanţelor (ONRC); 5. monitorizarea măsurilor asigurătorii şi a confiscărilor dispuse în cauzele vizând infracţiuni grave, inclusiv de corupţie şi a stadiului valorificării bunurilor provenite din infracţiuni; 6. modificarea actelor normative şi procedurilor în vigoare astfel încât MFP să poată interveni ca parte civilă în procesele penale în care pasivitatea instituţiilor afectează bugetul public; 7. adoptarea de măsuri legislative şi instituţionale care să permită o mai bună administrare a bunurilor sechestrate şi confiscate, precum şi reutilizarea acestora în programe sociale sau de prevenire a criminalităţii; 8. diseminarea bunelor practici în materia identificării, confiscării şi valorificării bunurilor provenite din infracţiuni de corupţie şi alte infracţiuni grave;

4. Aprobarea planurilor sectoriale şi dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare a SNA;
5. Implicaţii juridice (actualul cadru normativ anticorupţie este suficient dezvoltat, în

Special în privinţa organizării/funcţionării DNA. Sunt totuţi necesare anumite intervenţii asupra cadrului legislativ şi ajustări ale cadrului instituţional );

6. Implicaţii bugetare;

g. Coordonarea implementării SNA şi monitorizarea.

SNA indică şi un Plan de măsuri preventive anticorupţie şi indicatori de evaluare, între care enumerăm:

• adoptarea de către instituţiile publice a unor Coduri etice/deontologice/de conduită, specifice;
• declararea averilor, a cadourilor, a conflictelor de interese;
• înfiinţarea unor posturi de consilieri de etică;
• individualizarea incompatibilităţilor;
• transparenţă în procesul decisional;
• acces la informaţii de interes public;
• protecţia avertizorului de integritate;
• interdicţii după încheierea angajării în cadrul instituţiilor publice (pantouflage);
• constituirea unui registru de abateri de la conduită ale demnitarilor, funcţionarilor publici şi personalului contractual cu atribuţii în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE;
• elaborarea codului de conduită a personalului cu atribuţii de control în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE.

Fostul premier, Dacian Cioloş, declara: ”Este important ca în perioada următoare, România să dedice mai multe resurse măsurilor de prevenire a corupţiei, de promovare a integrităţii şi a educaţiei juridice în toate straturile societăţii, pornind de la cel mai înalt nivel”.

Corupţia activă şi corupţia pasivă: Convenţia privind Lupta împotriva corupţiei care implică oficiali ai Comunităţilor Europene sau oficiali ai statelor membre ale UE (1997) defineşte acest fenomen generalizat ca fiind unul bicefal: corupţia activă şi corupţia pasivă.

Corupţia activă implică oferirea de bani, garanţii sau avantaje în schimbul unor servicii prestate; cea pasivă se petrece atunci când este vorba de acceptarea de cadouri, bani, garanţii sau alte avantaje de orice fel (angajare rude, premii sau promovări etc), pentru care beneficiarul abuzează de funcţia sa, avantajând persoana care se află la originea tranzacţiei.

Avantajul oferit pentru a corupe, poartă denumirea de deturnare, în vreme ce avantajul solicitat/primit pentru a acţiona în mod corupt, se numeşte extorsiune.

De regulă, persoana care oferă avantajul este percepută ca fiind partea activă, iar funcţionarul care primeşte beneficiul, ca parte pasivă. În realitate, în numeroase cazuri şi circumstanţe,, situaţia este inversă: beneficiarul solicită diferite avantaje, prin urmare distincţia între corupţia activă şi pasivă, între deturnare şi extorsiune, este destul de vagă şi aproximativă.

2. Factorii favorizanţi ai fenomenului corupţiei: Corupţia se naşte din interacţiunea mai multor factori :

1. Anumite persoane, într-un anumit context, manifestă tendinţa de a recurge la corupţie. Câţiva stimuleţi încurajează această alegere nefericită: teama de a-şi vedea concurenţii recurgând la corupţie; proceduri deosebit de complexe, netransparente sau învechite; perspectiva de a realiza profituri importante prin intermediul unei tranzacţii ilicite; combinaţia celor trei situaţii descrise.
2. Cel care cedează corupţiei o face în virtutea nemulţumirii sau neliniştii referitoare la situaţia în care se află – salariu insuficient, slabă stimulare cu referire la randamentul în muncă, lipsă de profesionalism şi de etică profesională, măsuri insuficiente de securitate, perspectiva unui profit facil.
3. Persoana coruptă trebuie să treacă proba discreţiei, ceea ce presupune că locul de muncă nu îi impune să raporteze acţiunile sale, iar riscul de a fi descoperit/penalizat este foarte scăzut.
4. Natura structurii/organismului în care este încadrat coruptul poate incita la corupţie sau încuraja acţiunile ilicite.

Fenomenul corupţiei tinde să se dezvolte atunci când atât instituţiile în sine, cât şi obligaţia de a raporta/răspunde de propriile fapte sunt permisive şi când politicile guvernamentale provoacă sau favorizează posibilitatea de a realiza câştiguri sau profituri economice necuvenite.

Numeroşi factori pot mina motivaţia şi moralul funcţionarilor din sectorul public: nivelul scăzut sau în descreştere al salariilor; promovările acordate fără a se respecta indicii de capacitate sau de randament la locul de muncă; bugetele de stat cu disfuncţionalităţi; materiale şi echipamente inadecvate; întârzieri în efectuarea plăţilor (inclusiv a salariilor); organizarea deficitară a instituţiilor (publice sau private).

Globalizarea, alături de capacitatea redusă de reacţie a aparatului statal din unele ţări, ajută la maximizarea profiturilor şi reduce în acelaşi timp capacitatea de a impune sancţiuni (conform Alan Doig si Robin Theobald)

3. Cauzele corupţiei

Fenomen universal, corupţia este prezentă la scară mai mică sau mai extinsă în toate statele şi în toate culturile lumii. Dacă anumite fapte au un caracter global, cauzele sunt contextuale, înrădăcinate în politicile naţionale, în tradiţiile birocratice, în evoluţia politică, valorile sociale şi istoria locurilor.

4. Formele de corupţie cele mai răspândite (acestea sunt definite şi de Noul Cod Penal actualizat în 2015, care prevede şi sancţiunile):

• Mita şi comisioanele oculte, precum şi plăţi de facilitare, cadouri, cheltuieli de reprezentare;

• Recurgerea la intermediari;

• Conflictul de interese;

• Frauda;

• Taxele şi impozitele ilicite;

• Furnizarea ilegală de informaţii;

• Criminalitatea organizată;

• Spălarea de bani;

• Traficul de influenţă

a.Mita şi comisioanele reprezintă plăţi către o anumită persoană în scopul deturnării cursului unei operaţii comerciale în folosul celui care oferă sumele.

Noul Cod Penal actualizat în 2015 - Legea 286/2009, Capitolul I/ Infracţiuni de corupţie - Art. 289: Luarea de mită:

(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Noul Cod Penal actualizat în 2015 /Infracţiuni de corupţie/Darea de mită/ Cap. I, Art. 290: (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Plăţile de facilitare (mita) sunt acele sume de bani date unor funcţionari de rang inferior în scopul de a-i impulsiona să grăbească un act/acţiune care ţine de funcţia lor la locul de muncă - eliberarea unei aprobări/licenţe, a unui permis/certificat etc (nu ne referim la acte importante, precum înscrierea sau menţinerea unei întreprinderi şi nici nu implică faptul că respectivii funcţionari “premiaţi” ar trebui să obţină aceste favoruri de la terţi, pentru ofertant).

Conf. Noul Cod Penal actualizat 2015/ Traficul de influenţă - Infracţiuni de corupţie, Cap. I „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”.

Percepţia diferenţei între mită şi cadou diferă de la ofertant la beneficiar: acesta din urmă se poate gândi că de fapt a primit un cadou, care nu îl obligă faţă de ofertant, mai ales dacă I se dăruieşte alt fel de beneficiu decât o sumă de bani. Anumite elemente subliniază însă diferenţa între mită şi cadou:

1. Mita este înmânată pe ascuns deoarece nu e acceptabilă din punct de vedere juruidic sau moral, în vreme ce cadourile sunt oferite în mod deschis, deoarece sunt un semn de bune sentimente sau de prietenie.
2. Mita poate fi înmânată prin intermediar; cadourile se dau direct.
3. Mita crează obligaţii; un cadou veritabil nu antrenează nicio obligaţie şi marchează o relaţie afectivă.

Aceste diferenţe şi altele nu sunt însă la fel de clare pentru ambele părţi, care pot avea o optică diferită prin însăşi poziţia lor de beneficiar/ofertant.

b. Recurgerea la intermediari: În anumite cazuri, pentru ca serviciile să fie mai rapide sau mai eficace decât în mod obişnuit, se recurge la un agent care intermediază. Poate fi vorba de practici comerciale legitime, cu condiţia ca sumele solicitate/oferite să se încadreze în limitele unui tarif proportional cu serviciile furnizate şi ca obligaţiile contractuale asumate să fi fost cu adevărat îndeplinite şi nu doar trecute pe hârtie.

Vorbim de corupţie când apare acea categorie de intermediari ale căror servicii nu sunt niciodată precizate sau detaliate şi în legătură cu aceştia angajatorul nu poate oferi niciun număr de cont bancar real în care s-ar fi efectuat plăţi. Recurgerea la un intermediar pentru a corupe un funcţionar public, uneori chiar cetăţean al altui stat, constituie tot infracţiune şi este pedepsită de lege.

c. Taxele şi impozitele ilicite

Obţinerea de plăţi ilicite se subsumează taxelor şi impozitelor ilegale. Prin acestea administraţiile locale sau armata (caz întâlnit în Canada), pot realiza adeseori sume considerabile, impunând populaţiei plăţi fără să aibă autoritate juridică în acest sens. Două probleme se ridică în acest caz: ilegalitatea plăţii solicitate şi destinaţia care se dă venitului realizat.

d. Conflictul de interese

Noul Cod Penal/ art. 301, defineşte astfel conflictul de interese: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Se poate vorbi de conflict de interese când o persoană (sau un grup) participă din punct de vedere financiar sau în alt fel la activităţi care au legătură între ele şi din care trag foloase, în mod ilegal, încălcând principiile imparţialităţii, confidenţialităţii şi transparenţei. Conflictul de interese intervine în cazuri precum:

• aprobarea unui contract în favoarea unei entităţi/societăţi/întreprinderi etc, în raport cu care există un interes pentru sine (de angajare/financiar etc) sau colateral (familie, rude etc);

• asocierea (persoană sau membru al familiei) în afaceri cu angajatorul principal;

• controlarea/cercetarea/supervizarea unui membru al familiei/rudă etc;

• folosirea unor informaţii confidenţiale (bursă, imobiliare) pentru obţinerea unui profit pentru sine/ familie/rude etc;

• divulgarea informaţiilor confidenţiale către terţi.

e. Frauda

Dreptul penal românesc defineşte frauda drept inducere în eroare, înselăciune, act de rea-credinţă săvârşit sprea a realiza un profit material prin atingere adusă drepturilor altei persoane (Ex. actul săvârşit de către debitorul insolvabil pentru a-si sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor sai). Folosirea unor mijloace frauduloase constituie circumstanţă agravantă a infracţiunii de înşelăciune (folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase).

Frauda (furtul cu înşelăciune) este o formă de corupţie foarte răspândită în toate organismele sectorului public şi privat. Cel ce săvârşeşte frauda încearcă să obţină câştiguri fie în mod direct (bani sau proprietăţi), fie indirect (putere, influenţă, promovare, prime).

Următoarele exemple sunt tipice:

• deturnarea de fonduri;

• furt de bunuri;

• fraudă legată de procesul de supunere/cumpărare/cesionare a pieţelor;

• fraudă legată de facturare şi de plăţi;

• ne-executarea deliberată;

• informarea mincinoasă.

f. Scurgerea ilegală de informaţii

Scurgerea ilegală de informaţii este o formă de spionaj (industrial etc). Brokerii de informaţii se numesc consilieri şi acţionează ca intermediari pe lângă furnizori şi antreprenori (care sunt dispuşi să plătească acele informaţiile secrete care îi vor ajuta să obţină contracte) şi pe lângă societăţi sau organisme din sectorul privat sau public de la care primesc beneficii în schimbul informaţiilor ilegale furnizate.

g. Criminalitaea organizată

Noul Cod Penal, Capitolul I - Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice/Art. 367/Constituirea unui grup infracţional organizat (de la 1 la 6):

1. Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai

multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod

coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În anumite state, societăţile private sau publice pot deveni victime ale crimei organizate de pe plan local, international, sau care asociază cele două planuri. Funcţionarii din sectoarele privat şi public riscă să ia parte, adeseori fără să o ştie, la corupţie şi la activitate criminală, asociindu-se furnizorilor şi antreprenorilor care fac parte din girul crimei organizate; aceasta foloseşte metode precum atragerea în cursă, şantajul şi, în cazuri extreme, asasinatul.

h. Prevenirea şi sancţionarea spălării banilor

Spălarea de bani/ Legea 656/2002, actualizată în 2014, implică circulaţia fondurilor obţinute în mod ilegal şi toate demersurile/tentativele făcute în cursul procesului de spălare a banilor. Acesta cuprinde şi transferul de fonduri ilegale menit să evite controalele fiscului local. OCDE a înfiinţat Grupul Internaţional de Acţiune Financiară (GAFI), care reuneşte 26 de state şi joacă un rol preponderent în promovarea controlului activităţilor de spălare de bani la scară mondială. GAFI cuprinde şi un forum de consultanţă pentru sectorul privat.

i. Problematici economice şi financiare - Este un fapt obişnuit ca anumiţi funcţionari publici şi din sistemul juridic să fie expuşi corupţiei, în mod special cei ce se ocupă de politici, legi şi reglementări antitrust şi de concurenţă, de reglementări în materie de faliment şi de dreptul de proprietate intelectuală. Adeseori, lipsa de competenţă tehnică şi de resurse de personal cresc riscul.

j.Traficul de influenţă – Aşa cum este definit de noul Cod Penal actualizat 2015, Cap. I , art. 290, traficul de influenţă semnifică:

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar si care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta a fost savârşită în legatură cu o altă persoană decât cele arătate în art. 175, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, potrivit art.112.

5. Costurile şi consecinţele corupţiei

Costurile şi consecinţele corupţiei se întreţesc treptat, ca şi cauzele generatoare ale fenomenului. Corupţia sistemică şi omniprezentă cauzează dificultăţi severe dezvoltării statelor şi a societăţilor.

1. Costurile politice:

• Corupţia clasei politice minează democraţia şi legitimitatea guvernelor, răvăşind procedurile oficiale; corupţia minează încrederea cetăţenilor în instituţiile statului.

• Corupţia care afectează Justiţia suspendă primatul statului de drept.
• Corupţia în interiorul administraţiei publice antrenează discriminarea, nerespectarea principiului egalităţii în prestarea serviciilor.
• Corupţia în procesul electoral şi corpul legislativ reduce obligaţia de a da socoteală de reprezentarea în cadrul organelor conducătoare ale statului.

2. Costurile economice:

• Corupţia minează dezvoltarea economică, provocând dezechilibre, lipsă de eficacitate şi deturnare a resurselor naturale şi umane ale unui stat;
• atacă economia sectorului public, deturnând fondurile destinate educaţiei spre proiecte imobiliare sau către acelea unde mita şi comisioanele sunt mai substanţiale. Se întâmplă adeseori ca agenţii publici sau antreprenorii să mărească în mod abil complexitatea tehnică a proiectelor din sectorul public, reuşind să-şi ascundă astfel propriile interese/afaceri şi falsificând şi mai pronunţat investiţiile;
• dăunează respectării condiţiilor şi reglementărilor stipulate prin contracte, deoarece investitorii sunt interesaţi să îşi recupereze plăţile efectuate, diminuând valoarea şi calitatea investiţiilor;
• îi ameninţă îndeosebi pe cei nevoiaşi, care nu dispun de resurse pentru a se măsura cu cei capabili să ofere mită sau comisioane. În plus, accentuează diferenţa între sexe, deoarece are adeseori un efect de redistribuire a bunurilor, luând tocmai de la săraci (femeile se regăsesc mai degrabă în această categorie), pentru a adăuga la bunurile titularilor de posturi bine retribuite, ocupate îndeobşte de sexul masculine;
• cauzează mari pierderi investiţiilor naţionale, ridicând o seamă de obstacole artificiale competitivităţii, cu efecte negative asupra investiţiilor la nivel national;
• împinge investitorii naţionali, în mod licit sau ilicit, să îşi orienteze investiţiile peste graniţă, într-un mediu de afaceri mai sigur.
• În sectorul privat, corupţia are ca efect creşterea preţurilor care privesc întreprinderile, creştere cauzată de plăţile ilicite, de costurile legate de negocieri, de riscul ca înţelegerile absconse să fie rupte sau reperate de autorităţi.
• Corupţia falsifică aşadar regulile stabilite, protejând de concurenţă structurile care sunt încadrate în sistemul de relaţii şi dezvoltă sistemul economiei clandestine.

3. Minarea securităţii statului:

• Corupţia reprezintă un risc major pentru securitatea statului, deoarece în acest context este mai uşor să nu fie respectate reglementările referitoare la sănătate, siguranţă şi mediu.

4. Repercursiuni instituţionale şi sociale

Repercursiunile fenomenului corupţiei asupra cetaţenilor sunt directe, întrucât:

• serviciile sociale destinate categoriilor vulnerabile sunt de proastă calitate;
• investitţiile în infrastructură (şcoli, spitale, laboratoare/clinici) sunt arareori destinate categoriilor vulnerabile, deoarece nu contribuie la creşterea veniturilor oneroase, bazate pe corupţie;
• păturile sociale vulnerabile fac faţă unei apăsări fiscale în mod proportional prea şi tot mai ridicată, în cadrul căreia serviciile sunt mai puţin numeroase; factura fiscală impusă celor ce nu dispun de putere/relaţii sau bogăţie, creşte necontenit;
• reglementările fiscal ilicite frânează capacitatea de dezvoltare a întreprinderilor locale, mici şi mijlocii;
• la nivel general se conturează apariţia unui parti-pris în favoarea administraţiei oraşelor (primării etc), dar “săracii urbani” rămân defavorizaţi - femeile în mod special, datorită discriminării care se exersează în privinţa lor.

6. Problematica sexelor prin prisma incidenţei corupţiei

• Transparency International notează faptul că femeile sunt mai puţin tentate să recurgă/accepte corupţia;
• un studiu al Băncii Mondiale, centrat pe corupţia femeilor care fac parte din guverne, atestă faptul că participarea lor antrenează un nivel scăzut al corupţiei; reiese că femeile sunt foarte atente la normele deontologice şi se preocupă mai mult de binele comun;
• conform unui studiu al Centrului IRIS al Universităţii Maryland, prezenţa femeilor în viaţa publică antrenează scăderea nivelului corupţiei: corupţia este mai puţin endemică atunci când femeile deţin mai multe scaune în cadrul unui parlament sau al oricărei instituţii (excepţiile sunt rare);

- femeile sunt defavorizate în cadrul unui sistem corupt, căci efectele negative ale corupţiei

le vor atinge pe acestea în mod disproporţionat;

• în aceeaşi ordine de idei, un sondaj asupra priprietarilor şi gestionarilor de antreprize realizat în Georgia, indică faptul că doar 5% din femei dau mită/comisioane în afaceri, contra a 11% din bărbaţi;

7. Măsurarea corupţiei

Din pricina naturii corupţiei (caracterul ocult, ilicit şi multitudinea de forme), este dificil să fie precizată întinderea şi caracterul acestui fenomen. Nu se poate aplica acelaşi sistem de măsurare ca în cazul infaţiei. Deşi organizaţia Transparency International subliniază că “măsurarea corupţiei este imposibilă, având în vedere că este ilegală şi disimulată”, este totuşi posibil să fie obţinute informaţii utile cu privire la gravitatea fenomenului. Astfel, pentru a-i stabili indicele, Transparency recurge la experţii din cadrul unor organizaţii precum Banca Mondială, Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundaţia Bertelsmann/Germania.

1. Instrumentele de măsurare a corupţiei pot viza mai multe aspecte:

• Natura corupţiei: natura fenomenului şi legătura cu sfera politicii;
• Cauzele fenomenului;
• Gravitatea (linii generale –frecvenţa, omniprezenţa, obstacolele care i se pot opune);
• Manifestarea – în rândul căror instituţii/sectoare se manifestă;
• Tendinţe – posibilă ameliorare, degradare sau stabilizare a situatiei?;
• Posibilitatea stabilirii unor puncte de reper utile.

2. Indicii corupţiei

Se poate obiecta faptul că indicii referitori la fenomen nu măsoară corupţia reală, că decurg din prejudicii şi că nu ţin cont de reformele care se operează.

Chiar dacă respectivii indici prezintă limitele amintite, datele pe care le furnizează sunt valabile şi sunt luate în considerare când este vorba să se decidă asupra investiţiilor interne şi asupra relaţiilor care se stabilesc cu alte state; mai mult, aceste date permit evaluarea tendinţelor fenomenului în discuţie.

Pentru raportarea progreselor înregistrate de România în privinţa combaterii corupţiei, sunt folosite trei instrumente principale de măsură. Primul dintre instrumentele esenţiale este reprezentat de Indicele Transparency International de percepţie a Corupţiei.

Indicele Business International (BI) - se bazează pe sondajele efectuate de specialişti/consultanţi. Clasează statele pe o scară de 1/10 în funcţie de măsura în care tranzacţiile comerciale implică recurgerea la corupţie sau la plăţi îndoielnice. Business International constituie în present o filială a Economist Intelligence Unit (www.eiu.com).

Indicele International Country Risk Guide (ICRG) /Indice a ghidului internaţional al riscurilor, pe ţări). ICRG este produs de Political Risk Services (www.prsgroup.com); aceste servicii desfăşoară anchete în 140 de state. Îndicele se bazează pe opinia experţilor şi reflect măsura în care cadrele guvernamentale sunt susceptibile să solicite plăţi speciale şi măsura în care agenţii de rang inferior se aşteaptă să primească plăţi ilicite sub formă de mită asociată eliberării de licenţe pentru import şi export, controlul schimburilor, avizelor de cotizaţie, protecţiei poliţiei sau cererilor de credite.

Indicele Raportului asupra competivităţii mondiale, care este legat de Forumul economic mondial (www.weforum.org): acest indice se bazează pe un sondaj efectuat în 1996 pe lângă gestionarii de antreprize, în vederea măsurării competivităţii în ţările unde operau investiţii. Se cerea celor interogaţi să evalueze gradul de corupţie pe o scară de 1/7 în funcţie de cât de extinse erau plăţile ilicite legate de eliberarea permiselor de import/export, de licenţe comerciale, controlul schimburilor, avizele de cotizare, protecţiei poliţiei şi solicitărilor de credite.

Indicele Transparency International referitor la percepţia corupţiei (www.gwd g.de): apare în fiecare an şi se referă la 175 de state. Se bazează pe ponderarea a zece tipuri de sondaje care acoperă diverse elemente. Statele evaluate sunt clasate pe o scară de 1/10.

Între aceste sondaje, se chestionează asupra disponibilităţii antreprizelor de a oferi mite agenţilor publici de rang superior. Scara de 1/10 măsoară gradul de corupţie observant, în care 10 înseamnă un nivel neglijabil, în timp ce 0 reflectă unul foarte ridicat .

Political and Economic Risk Consultancy, Ltd efectuează un sondaj anual pe lângă 12 state asiatice (www.asiarisk.com).